Descoperă Inteligența Artificială (IA) – Curs online gartuit cu locuri limitate!
October 17, 2025
ICONIC Cluster finalizează cu succes Misiunea Economică în Maroc: Noi punți între Europa de Est și Africa de Nord pentru energie verde și tehnologie
February 17, 2026

Oportunități de formare continuă pentru angajați în regiunea Nord-Est, 2026

Într-o perioadă în care tehnologia evoluează rapid, formarea continuă devine esențială pentru succesul personal și profesional. Asociația ICONIC Cluster, alături de partenerii săi Danke Consulting, vă invită să participați la o serie de cursuri destinate angajaților din regiunea Nord-Vest a României, care vor avea loc în perioada 2026-2028. Aceste cursuri sunt o oportunitate excelentă pentru dezvoltare personală și reconversie profesională, iar beneficiarii vor avea ocazia să își îmbunătățească abilitățile în domenii esențiale precum marketing digital, securitate cibernetică, inteligență artificială și multe altele

Cursuri gratuite pentru angajați: Oportunități de formare continuă

Cursurile propuse vor acoperi o gamă largă de domenii și tehnologii emergente care sunt esențiale pentru angajații care doresc să își îmbunătățească competențele și să răspundă provocărilor pieței muncii din prezent și viitor. Printre domeniile abordate se numără:

  • Securitate Cibernetică (SC)
  • Consultant în Informatică (CII) – Onboarding
  • Machine Learning (IA-ML) – Învățare Automată
  • Cloud Technologies (CT)
  • Automatizarea Proceselor Robotice (RPA)
  • Blockchain (BLO)
  • Introducere în utilizarea platformelor de comunicare online (IUPC)
  • Bazele Securității Cibernetice (BSC)
  • Gestionarea și Partajarea Documentelor în Cloud (GP)

Aceste cursuri vor fi susținute de formatori specializați și vor oferi participanților cunoștințe avansate în domeniile tehnologice esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională, inclusiv competențe în utilizarea platformelor de marketing digital, implementarea de soluții de automatizare și securitatea online.

Aceste cursuri sunt parte dintr-un proiect dedicat formării angajaților din regiune și se vor desfășura pe parcursul anilor 2026-2028, cu detalii exacte despre perioadele de desfășurare în funcție de înscrierile efectuate.

Condiții de eligibilitate

Aceste cursuri sunt destinate angajaților din întreprinderi publice și private, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, care au domiciliul sau reședința în regiunea Nord-Est a României (Botoșani, Suceava, Iași, Bacău, Neamț, Vaslui). Alte condiții de eligibilitate:

  • Angajați în domenii care se regăsesc în unul din următoarele coduri CAEN (Codul Activităților Economice din România):
    • 62 – Activități de programare și activități de consultanță în tehnologia informației
    • 63 – Activități ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe
    • 82 – Activități de secretariat, servicii suport și alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor
  • Aceste coduri CAEN pot fi menționate ca coduri auterizate atât principale, cât și secundare.

De asemenea, participanții trebuie să aibă un nivel minim de studii absolvite de tip ISCED3 (liceul absolvit) și să nu participe, în paralel, la un alt curs de formare profesională finanțat prin programul PEO 2021-2027.

Cum te poți înscrie:

Trimite un e-mail la [email protected] cu mesajul: „Vreau să particip la cursul de …..”, unde să precizați și numele companiei, codul CAEN eligibil, vârsta, domiciliul și numele complet.

Locurile sunt limitate! Nu rata ocazia de a-ți dezvolta abilitățile în unul dintre cele mai inovative domenii ale prezentului și viitorului.

*Titlul proiectului „F-DANKE – Formare pentru digitalizarea angajaților fără know-how în era digitală” (cod SMIS 332386), finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, cu sprijinul Fondului Social European Plus (FSE+)