Sander Hoogendoorn ajunge la Software Architecture Day Iași
May 14, 2015
ICONIC Cluster – member of Cluster 55° Business Roaming Agreement
May 21, 2015

De ce este obligatoriu să mergi la EXPO Milano? Sfaturi oferite de antreprenori!

Ca urmare a importantei Misiuni Economice a regiunii de Nord-Est a Romaniei la EXPO Milano, am ales trei antreprenori ieşeni care să ne prezinte principalele motive pentru care au ales să participe la EXPO Milano.

Dana GHINEȚ, Manager Acces Project Investments: Obiectivele pe care mi-am propus să le ating odată cu participarea la EXPO Milano, vizează trei planuri: din punctul de vedere al Clusterului de Consultanţă, mi-am propus promovarea acestuia în cadrul evenimentului, iar ca finalitate doresc atragerea de investitori străini în regiunea de Nord-Est, regiune cu foarte mult potenţial. De asemenea, în al doilea rând, ca şi prestator de servicii de consultanţă mi-am propus să identific potenţiali beneficiari ai serviciilor noastre din afara ţării, lucru care duce la depăşirea graniţelor în identificarea clienţilor dar şi internaţionalizarea afacerii mele. Nu în ultimul rând, mai am un proiect special, în concordanţă cu tema Expoziţiei Mondiale, pe partea de comerţ furaje animale. În acest sens, îmi doresc să cunosc şi alte persoane care se ocupă de acest lucru pentru a mă dezvolta pe partea de strategii şi solutii privind agricultura la nivel mondial. Sunt nerăbdătoare să vizitez pavilioanele Chinei, Japoniei, Germaniei, Olandei, pentru a mă putea inspira de la cei care deja şi-au pus la punct strategiile şi au succes pe partea de agricultură, urmând ca ulterior să le implementez în afacerea mea.

Sebastian ARHIRE, Manager Train2Perform: Obiectivele mele la EXPO Milano sunt în primul rând promovarea/prezentarea pieţei de muncă din Iaşi şi din zona Moldovei, promovarea oraşului Iaşi ca centru universitar ce generează forţă de muncă calificată dar şi ca centru de outsourcing pentru companiile multinaţionale şi pentru cele cu acţionariat italian, ultimele destul de numeroase. De asemenea doresc să promovez Train2Perform, ca un potenţial facilitator al procesului de relocare de operaţiuni in Iaşi cât şi ca partener în deschiderea de business-uri în Iaşi dar şi pe toata regiunea de Nord-Est.

Anamaria POPA, Manager AllBiz: Obiectivul pe care îl are compania AllBiz la EXPO Milano este, în primul rând cel de a promova comunicarea online la nivel internaţional. Mai concret, ne dorim să spargem barierele comunicării dintre producător şi cumpărător, dintre beneficiari şi ofertanţi. De asemenea, mai mergem cu o mare dorinţă la Milano, cea de a promova agricultura românească, mai ales partea de produse bio şi cultivarea ecologică, în plină dezvoltare mai ales în zona de Nord-Est a ţării. Consider că mediul online are un impact esenţial în promovarea unei alimentaţii sănătoase şi trebuie să ne însuşim o mai bună folosire a instrumentelor online. EXPO Milano reprezintă o oportunitate unică de a ne lărgi orizonturile şi a veni acasă cu soluţii pentru o viaţă mai sănătoasă dar şi un business sănătos.

Dacă vrei să mergi şi tu, sună-ne acum la numărul de telefon 0755 692 647 sau accesează pagina de internet www.afaceri.ro. Grăbeşte-te să prinzi ultimele locuri!

Articolul a fost publicat de Ziarul de Iași